Regim alimentar general - Ing. Victor Bogdan Apisan Forte

Regim alimentar general - Ing. Victor Bogdan Apisan Forte

    Regim alimentar

    Fructele şi legumele conţin cele mai multe vitamine, minerale, fitonutrienţi şi unele conţin şi fibre (de preferat să predomine legumele, care alcalinizează organismul şi îl protejează de multe toxine rezultate din alte alimente)cerealele simple conţin fibre şi sunt o bună sursă de energie gama nuci-alune-seminţe (neprăjite, nesărate), pentru că sunt o bună sursă de macronutrienţi vegetali de bună calitate. Ciupercile sunt o bună sursă de proteină vegetală, în special pentru cei vegetarieni sau care ţin post.

    Condimentele şi mirodeniile naturale sunt protectori excepţionali ai organismului şi se recomandă utilizarea lor oricât permite gustul personal (atenţie la cele iuţi - piper, ardei iute, boia iute, hrean, ghimbir - care nu vor fi utilizate de persoanele cu gastrită, ulcer, hemoroizi intervenţii chirurgicale sau alte plăgi în zona tubului digestiv sau chiar ORL)

    Carnea se va consuma cu următoarele precizări: sursă cât mai naturală, o singură porţie de 100 grame pe zi, întotdeauna combinată cu o salată bogată şi divers colorată de crudităţi, nu cu cartofi, orez sau paste; se preferă peştele, apoi pasărea, apoi, mai rar, carnea roşie
    Lactate - Se preferă iaurturile şi brânzeturile simple, albe (telemea, caş, urdă, brânză de vaci, de capră etc.). Nu sunt recomandate cele topite, procesate sau cu mucegai, care conţin toxine ce pot dăuna sănătăţii.
    Oul este un aliment complet şi complex care poate fi utilizat zilnic fără probleme, indiferent de forma în care este gătit; conţine proteină de bună calitate, grăsimi de bună calitate, vitamine şi minerale importante.
    De asemenea, sunt indicate spre consum grăsimile saturate de origine animală (unt, smântână, slănină, untură), dar cu două condiţii: să fie din sursă naturală şi în cantităţi moderate sau reduse. Cât despre grăsimile vegetale, acestea sunt absolut necesare organismului şi vor fi utilizate: avocado ulei de măsline, alte uleiuri presate la rece (cocos, palmier, nucă, porumb etc.).



    ALIMENTE INTERZISE:

    Grupele de alimente interzise, valabile pentru oricine, în mod special pentru pacientul oncologic, sunt: produsele care conţin Indulcitori artificiali(zahăr, zaharină, aspartam, majoritatea poliolilor), inclusiv prăjituri făcute în casă, cele care conţin făină albă, respectiv gluten concentrat (pâine albă, paste albe, patiserie de orice fel), grăsimi procesate (margarină, brânzeturi topite, fast-food, chips, snaks etc.), aditivi alimentari - conservanţi, coloranţi, potenţiatori de gust şi arome artificiale (mezeluri şi orice preparat de carne din comerţ, orice suc din comerţ, diverse alimente ambalate), oţet de orice fel.

    Din punctul de vedere al ritmului meselor, alimentaţia corectă se face prin „gustări”, adică un singur fel de mâncare la o masă, la distanţă de aproximativ 3 ore între ele. Rezultă un minimum de 5-6
    gustări pe zi, dar pot fi şi mai multe, fără niciun risc de a ne îngrăşa, dacă ceea ce mâncăm are compoziţia corectă şi cantitatea nu este prea mare.
    Gătitul (procesarea termică a alimentelor) este preferat în ordinea următoare: la abur sau în vase de gătit inteligente, fiert, cuptor. Pentru pregătirea termică la grătar, fac următoarele precizări: se va întoarce alimentul pus pe grătar cât de des posibil, pentru a nu se produce urme maronii sau negre de arsură, iar preparatul respectiv se va ţine la gătit cât mai puţin posibil.
    Prăjirea trebuie utilizată mai rar şi numai în următoarele condiţii: tigaie ceramică sau aliaje speciale (nu teflon), ulei cu punct de fierbere ridicat (ulei de cocos), uleiul se va arunca după o singură utilizare, nu se va căli ceapă până la rumenire, nu se va adăuga făină în acest tip de procesare termică.

    Important:
    • nu se consumă 2 sau 3 feluri de mâncare la o masă

    • se va combina întotdeauna o proteină animală, în special carnea, cu o salată bogată şi divers colorată de crudităţi, dar niciodată cu „garnituri” care conţin amidon (cartofi sau orez)

    • nu se combină niciodată produsele din carne cu lactatele lichide (lapte, iaurt, chefir etc.)

    • nu combinaţi carnea cu alimentele dulci (adică friptură la felul principal şi prăjitură la desert)

    • în combinaţia dintre fructe şi legume (în sucuri făcute în casă, de obicei) se va respecta o proporţie net superioară în favoarea legumelor (adică 4-5 legume şi un singur fruct, pentru gust)


    16%

    Taguri:

    Review-uri - Scrie-ti parerea si castiga puncte de loialitate pentru urmatoarea comanda.